Zirconiu vs metalo ceramica

Punte ZrO

Informatii generale

In tehnica dentara unul dintre scopurile principale al eforturilor noastre este sa redam cat se poate de fidel imaginea dintilor naturali. La fel ca in orice domeniu de activitate, cercetarea si folosirea de noi materiale si tehnologii joaca un rol crucial in obtinerea unor rezultate estetice si functionale deosebite. Multa vreme standardul de aur in restaurarile coronare de calitate a fost reprezentat de metalo-ceramica. Avantajele acestui sistem, patentat si introdus spre sfarsitul anilor `50 erau la vremea respectiva evidente. Insa odata cu avansul tehnologic al ultimelor doua decenii o noua solutie de restaurare si-a facut loc: zirconiul. Dezvoltandu-se simultan cu cresterea importantei sistemelor CAD CAM, acest material a inceput sa devina acceptat pe o scara larga in industria dentara, cu precadere in clinicile din vest. Este posibil ca noile materiale sa insemne inceputul sfarsitului pentru restaurarile metalo ceramica, insa in cele ce urmeaza ne-am hotarat sa evidentiem avantajele si dezavantajele fiecarei solutii.

Metalo ceramica

Avantaje

Fiind folosita pe parcursul ultimilor 40 de ani intr-un mod intensiv, exista destule informatii clinice asupra comportamentului  sau si ca atare este predictibila. Avem suficiente informatii despre indicatii si contraindicatii, asupra rezistentei si biocompatibilitatii acestui material. Un aspect greu de neglijat este cel financiar, metalo-ceramica fiind destul de accesibila unei game largi de pacienti. Este rezistenta si ofera o versatilitate apreciabila.

Dezavantaje

Principalul dezavantaj al metalo-ceramicii este de natura estetica. Metalele folosite ca suport pentru ceramica, fie ele pe baza de crom si nichel, fie crom si cobalt, fie metale pretioase ca aurul sau semipretioase, sunt opace, o caracteristica neintalnita la dintele natural, ceea ce duce uneori la rezultate nesatisfacatoare. Tot la acest capitol putem incadra si aparitia acelor umbre la nivelul coletului datorate retragerii gingiei si expunerii metalului care transpare prin stratul mai subtire de ceramica.  Un alt neajuns major este prepararea invaziva a dintilor de suport (1.2-1.5 mm), spatiu necesar pentru a acomoda atat metalul cat si straturile succesive de ceramica necesare reproducerii cat mai fidele a dintelui natural. Unii pacienti pot dezvolta o alergie sau o senzatie de gust neplacut, metalic, ceea ce reduce din confort.

Zirconiul

Este un material solid si rezistent, folosit in medicina pe o scara mai larga, inclusiv in cazuri de implant de sold.

Avantaje

Zirconiul este un material foarte dur, folosit datorita proprietatilor sale si la producerea de bijuterii si obtinerea unor imitatii ale diamantului. Principalul avantaj este estetic: datorita proprietatilor sale de transluciditate permite luminii sa treaca, facand astfel ca restaurarea sa fie foarte asemanatoare dintelui natural. Coroanele din zirconiu sunt foarte exacte datorita frezarii lor din blocuri cu ajutorul sistemelor CAD CAM care permit o precizie ridicata de proiectare si executare – 5-10 microni. Zirconiul este un material bioinert, cu o biocompatibilitate excelenta. Este usor de tolerat, datorita greutatii reduse si a lipsei oricarui gust sau senzatii neplacute. Poate ajuta la reducerea nivelului de preparatie a dintelui, in cazul structurii complete pe zirconiu, datorita faptului ca nu este necesara o stratificare suplimentara a ceramicii, machiajele facandu-se direct pe coroana.

Dezavantaje

Principalul inconvenient il reprezinta costul ridicat de productie in comparatie cu metalo-ceramica. Acest cost deriva atat din procedeul de productie, care necesita investitii substantiale, cat si din costul intrinsec al materialelor. Un alt dezavantaj il reprezinta duritatea ridicata, ceea ce presupune o abraziune ridicata a dintilor antagonisti. Si in fine, nu exista suficiente date despre comportamentul pe termen lung al acestui material, desi din cele obtinute pana acum nu rezida niciun indiciu de ineficienta.

In linii mari si privind la experienta pietelor mai mature din vestul Europei si din SUA trendul de inlocuire a metalo-ceramicii de catre noile restaurari pe baza de zirconiu este evident. Cu referire stricta la superioritatea zirconiului, putem constata ca exista baze solide ca acesta sa constituie materialul viitorului in reconstructia coronara, desi ritmul de dezvoltare a tehnologiei poate impune si alte variante la cel putin la fel de viabile.

In ceea ce ne priveste, suntem determinati sa tinem pasul cu noile tehnologii, de aceea in oferta laboratorului de tehnica dentara EASY DENT veti regasi lucrari protetice din zirconiu integral sau ceramica e suport de zirconiu.

Va stam la dispozitie cu placere pe pagina noastra de contact.